[:md]

 

Astăzi, 8 iulie, membri ai Partidului Socialiștilor, precum și activiștii din  „Garda Tînără”, continue protestele pașnice împotriva deciziei CCA de a interzice retransmisia canalului "Rossia 24" în Republica Moldova, informează Actualități.md.

Protestatarii și-au exprimat indignarea și îngrijorarea cu privire la decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru a opri retransmisia în Republica Moldova a postul de televiziune rus "Rossia-24" pînă  la 1 ianuarie 2015 și au scandat: „Demisia Pocaznoi! Nu cenzurii! Rușine Pocaznoi, Libertatea presei!”.

Socialiștii cred că o astfel de decizie CCA nu se datorează motivelor declarate dar este luată la ordinul politicienilor.

“Iată chiar după o săptămînă de la semnarea și ratificarea Acordului de Asociere cu UE se observă deja primele urmări. CCA a interzis retransmisia postului “Rossia 24” , oamenii nu vor mai putea vedea și nu se vor putea informa despre ceea ce face guvernarea. Suntem siguri că această decizie este una ilegală, și luată la ordinul unor politicieni de la putere. Mai mult ca atît această decizie contravine Constituției RM. Noi cerem anularea acestei decizii rușinoase și demisia președintelui CCA.  Rușine Pocaznoi!”, a declarant avocatul PSRM, Victor Poleacov.

Socialiștii au cerut de urgență întoarcerea canalului "Rossia 24", precum și demisia imediată a președintelui CCA Marian Pocaznoi.

"Dragi prieteni, acum asistăm la o serie de încălcări ale democrației în țara noastră. Democrația în Republica Moldova este un mit. Astăzi, guvernul nostru încearcă să închidă gura tuturor celor care li se opun. Orice vedere alternativă este percepută cu ostilitate. În țara noastră nu există libertate de exprimare, pluralism de opinie etc, la noi este un fel de democrație prefăcută. Domnilor guvernanți pro-europeni, dacă vorbim de democrație atunci arătați-o în practică, pentru că pînă acum se vede mai mult încălcarea acestor norme. Noi cei din "Garda Tînără" nu ne vom da bătuți și vom lupta împotriva acestor nedreptăți! Demisia Pocaznoi!”, a precizat liderul “Gardei Tinere” Marina Rădvan.

“Noi ne-am adunat aici pentru a ne exprima indignarea față de acest organ politic condus de Pocaznoi. Domnule președinte CCA, d-stră nu sunteți acel om care face politica editorială a vreunui post de televiziune și prin urmare nu aveți niciun drept să sistați activitatea lui mai ales ilegal. Pe parcursul ultimilor ani în Moldova au fost închise mai multe canale la fel fără niciun temei juridic, cu siguranță la comanda cuiva.  Există Codul Audiovizualului pe care d-stră îl încălcați evident,  în cazul în care postul “Rossia 24” era să încalce ceva, primul pas făcut de CCA trebuia să fie –avertizarea, după care urmau alte puncte care dacă nu se respectau atunci se ajungea la măsura finală și anume sistarea programului tv”, a menționat juristul PSRM, Vasile Bolea.

Membri PSRM sunt indignați de acest fapt fără precedent, de privarea poporului multinațional din Republica Moldova de a-și exercita libera alegere în obținerea de informații.

“Autoritățile vor să ne închidă gurile și să ne lipsească de mai multe drepturi, să închidă toate canalele opoziției, ca la alegeri oamenii să voteze cum vor ei. Dar este oare asta democrația și valorile europene, oamenii deja au obosit să asculte despre aceste duble standarte și văd foarte bine ce se întîmplă în urma aceste Asocieri cu Europa”, a conchis membrul comitetului politic al PSRM, Oleg Lipschii.

“ În Republica Moldova nu există libertatea presei, deoarece guvernarea duce război cu presa de opoziție, cu opinia care nu corespunde părerilor lor, și dacă e așa, atunci Pocaznoi primește ordinele de a îngrădi sursele massmedia care difuzează informațiile care nu sunt pe placul autorităților. Fiți sigur Domnule Pocaznoi, că această guvernare nu este veșnică și într-o bună zi ve-ți răspunde pentru aceste fapte, noi vom cere foarte insistent demisia dumneavoastra! Vă comunicăm că concomitent cu noi au loc proteste în încă șase raioane din țară, oamenii s-au strîns pentru a lupta pentru canalul dorit, pentru libertatea de exprimare, și accesul liber la informații”, a punctat secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea.

Actualități.md reamintește că la 4 iulie Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a emis un decret prin care interzice retransmisia în Moldova a postului de televiziune rus "Rossia 24".

 

ПОДЕЛИТЬСЯ