[:md]

 

Angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane a Inspectoratului Naţional de Investigaţii au anihilat o grupare ce racola şi transporta fete din Moldova pentru practicarea serviciilor sexuale în Republica Cehă, notează Actualități.md.

Astfel, timp de trei luni, poliţiştii au indentificat reţeaua criminală, compusă din trei persoane. Capul grupării, un cetăţean german de 47 de ani, care este şi proprietarul unui club de noapte din Cehia, concubina sa, de 30 de ani, originară din România şi complicele său, un bărbat de naţionalitate cehă, de 44 de ani.

Suspecţii au venit în Moldova pentru a recruta tinere prin intermediul  unui ziar publicitar din capitală, unde aveau publicat un anunţ cu următorul conţinut „Dame de companie în Night Club din Cehia, salariu de la 3 000 până la 10 000 de euro”. Membrii grupării aveau grijă să perfecteze actele necesare pentru deplasarea în străinătate a victimelor, achitându-le toate cheltuielile.

Potrivit informaţiilor deţinute de poliţie, pe parcursul lunii august, suspecţii au recrutat şi transportat o tânără din Moldova în oraşul Razvadov, Republica Cehă.

Zilele trecute, membrii grupării transportau o potenţială victimă, iar în momentul cînd au făcut un „popas”, au fost încătuşaţi de poliţişti în preajma unei staţii PECO din capitală, scrie tv7.md.

În prezent, bănuiţii se află în arest preventiv pe un termen de 15 zile şi riscă până la 15 ani privaţiune de libertate.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ