10816512.jpg

[:md]

Despre aceasta președintele Federației Ruse Vladimir Putin a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu președintele RM Igor Dodon după întrevederea dintre cei doi șefi de stat, relatează Actualități.md.

Consider că într-un final vom reuși să rezolvăm această problemă. Cu toate acestea trebuie să reieșim din realitățile politice din Moldova, noi cunoaștem competența acestei țări, cunoaștem competențe președintelui și unele aspecte nu intră în competența șefului de stat. Dar noi vom conlucra și cu Guvernul RM dar și cu președintele RM.

Astăzi deja mai multe întreprinderi din Moldova își exportă marfa pe piața rusă. În acest sens noi am discutat ca un șir de alte întreprinderi să fie examinate pentru a le fi permis exportul în FR. Sunt sigur că numărul întreprinderilor care exportă mărfuri pe piața rusă va fi majorat”, a declarat Vladimir Putin.

La rîndul său președintele RM Igor Dodon, a menționat că înțelege foarte bine că piața rusă nu poate fi deschisă dintr-o dată pentru toată producția moldovenească, întrucît ceea ce a fost distrus ani de zile nu poate fi soluționat timp de o zi.

Amintim că anterior Igor Dodon a promis că în calitate de șef al statului va face tot posibilul pentru reluarea relațiilor cu FR și întoarcerea mărfurilor moldovenești pe piața rusă.

Precizăm că în aceste zile o delegație din RM în frunte cu președintele Igor Dodon efectuează o vizită oficială la Moscova.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ