[:md]
Astfel de decizii au fost luate astăzi în cadrul ședinței Executivului politic, Consiliului Republican și a fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM. Despre aceasta a declarant Igor Dodon la o conferință de presă, relatează Actualități.md.
Dodon a menționat că după alegerile locale, care la finalizat la 28 iunie, în mai multe raioane asupra consilierilor socialiști s-a încercat prin diferite metode să-i preseze pentru a obține votul acestora.
“În 12 raioane mai mulți consilieri au cedat. Plahotniuc utiliza același scenariu. Veneau 2 persoane la negocieri, unul cu banii și unul cu dosarele penale. Și spunea uite am dosare penale deschise pe copii pe tot absolut, ori iai decizia ori nu”, a declarat liderul PSRM.
Totodată președintele socialiștilor a subliniat că astăzi la ședința Consiliului Republican «a fost luată următoarea decizie: 21 de consilieri raionali au fost excluși din Partidul Socialiștilor»
Igor Dodon a precizat că de asemenea a fost luată decizia de a o exclude din partid pe doamna Lidia Lupu, fost conducător al organizației teritoriale a PSRM din raionul Hîncești. “A fost exclusă astăzi la ședința fracțiunii și din fracțiunea parlamentară a PSRM. Noi cunoaștem că dînsa este deja la odihnă în Italia pe banii lui Plahotniuc. Numai a ieșit din ședința consiliului raional și s-a urcat în mașina cu bodiguarzii Partidului Democrat”, a adăugat Dodon.