[:md]

Nu a vrut să execute ordinul șefului și a fost batut cu pumnul pînă a ajuns la spital. Este vorba despre un militar care în septembrie curent, a încasat-o de la colegul său, un militar al serviciului în termen al Batalionului 22 de menţinere a păcii.

Potrivit procurorilor, în seara zilei de 20 septembrie curent, inculpatul — militar în termen — caporal, aflîndu-se pe teritoriul unităţii, dislocate pe str. Pietrarilor 3, mun. Chişinău, din motivul neexecutării indicaţiilor pentru ieşire la alinierea de seară, i-a aplicat unui soldat multiple lovituri cu pumnul şi cotul peste diferite părţi ale corpului. 
Cu dureri acute victima a fost internată în Spitalul Militar unde i-a fost extirpată splina.

Comandamentul unităţii militare a reacţionat imediat la caz, informînd Procuratura militară Chişinău despre incident şi iniţiind o cercetare de serviciu. 

Recent, în baza probelor prezentate de Procuratura militară Chişinău, militarul agresor a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de detenţie în penitenciar de tip semiînchis.

ПОДЕЛИТЬСЯ