[:md]
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a declarat într-un interviu pentru agenția de presă oficială TASS că va insista asupra normalizării relațiilor cu Rusia, care s-ar fi deteriorat din cauza semnării Acordului de Asociere cu UE, relatează Actualități.md.
„Viitoarea guvernare trebuie să facă tot posibilul pentru a restabili relațiile cu principalul nostru partener strategic. Deoarece țara noastră poate avea un viitor doar alături de o Rusie puternică”, a declarat Dodon.
Liderul PSRM a atras atenţia asupra faptului că relaţiile dintre Chişinău şi Moscova s-au complicat după ce guvernul de la Chişinău a semnat Acordul de asociere cu UE, „fără a se consulta cu principalul partener economic al său – cu Rusia”. Dodon a amintit, de asemenea, că Belarus, Azerbaidjan şi Armenia au renunţat la semnarea acestui document.
„Ucraina a fost cufundată într-un război civil şi a amânat punerea în aplicare a acestui acord. În schimb, Republica Moldova s-a confruntat cu probleme extrem de grave în ceea ce priveşte livrarea producţiei sale pe piaţa Rusiei, care a introdus restricţii din teama pătrunderii (pe piaţa sa) a unor mărfuri din UE. Acest lucru a adus economia noastră pe marginea unei catastrofe”, a afirmat Dodon.
Actualități.md amintește că Partidul Socialiștilor este formațiunea care a cîștigat cele mai multe mandate după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, iar la prima sesiune a noului parlament intenționează să includă pe ordinea de zi proiectul privind denunțarea Acordului de Asociere și liber schimb cu UE. Potrivit lui Igor Dodon acest acord este dezastros pentru economia moldovenească și doar denunțîndu-l putem reveni cu mărfurile noastre pe piața rusă unde erau livrate pînă cînd guvernarea a semnat Acordul cu UE.