[:md]
Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova sunt împotriva aderării la blocul militar NATO, relatează Actualități.md.
Despre aceasta arată rezultatele noului sondaj prezentat astăzi de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova cu tema „Rezultatele studiului sociologic. Opțiunile sociopolitice și economice ale cetățenilor Republicii Moldova în preajma alegerilor locale”.
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova a avut la NATO, atunci 34,5% din cetățeni ar vota împotrivă. Doar 29,4% ar vota pentru. Alte 14.2% nu ar participa la referendum, 4,4% nu știu ce reprezintă NATO. Alte 17,5% nu au știut ce să răspundă.
Referință:
NATO, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este o alianță politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949. Actualmente cuprinde 28 state din Europa și America de Nord.
Actualități.md menționează că sondajul a fost realizat în perioada 20-30 mai și are o marjă de eroare de +- 2,8%.